Elena Tănasă - Școala Mamei Junior

Hidroterapia – o șansă la o viață mai bună pentru copiii cu dizabilități

1,610 RON Donations raised
61.923076923077% Complete
2,600 RON Target
24 Donations
I want to donate!

 

Anul acesta am decis să îmi sărbătoresc ziua de naștere altfel și să îi încurajez pe toți cei care mă cunosc sau m-au întâlnit măcar o dată (sau, de ce nu? m-ati cunoscut doar pe Facebook) să o sărbătorească alături de mine. 

Anul acesta îmi doresc să fie anul în care se vor gândi la ziua mai multe persoane ca niciodată. De ce? Pentru că doresc să direcționați toate cadourile, dar și urările de bine către proiectul care mi-a schimbat viata – hidroterapia.

Vă invit, așadar, să îmi faceți un cadou indirect, donând suma pe care ați fi cheltuit-o, sau nu :), pe cadoul meu pentru proiectul nostru care ajută peste 100 de copii cu dizabilități mentale sau fizice să facă terapie în apă și să aibă o sănătate mai bună și, cel mai important, o calitate a vieții mai bună.

Cheltuielile proiectului implică plata piscinei și a obiectelor necesare terapiei, terapeuții care se ocupă de ei, printarea unui manual de hidroterapie pentru a fi dat părinților și îngrijitorilor pentru o mai bună informare și, pașii mici către construcția unui centru de recuperare unic în zona de vest, care să încorporeze toate terapiile și facilitățile necesare petrecerii unei zile minunate de către un copil cu dizabilități.

Mai multe despre noi pe www.mamicafarafrica.ro sau pe https://www.facebook.com/TerapiaPrinApa

Vă mulțumesc!


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Școala Mamei Junior

Asociația Școala mamei Junior oferă din anul 2003 servicii destinate femeilor însărcinate, viitorilor tătici, dar și proaspeților părinți și copiilor acestora.

Hidroterapie pentru copii cu dizabilități fizice și psihice

Misiunea acestui proiect este de a crea acces gratuit copiilor cu dizabilităţi din judetul Timiş (peste 2000) şi nu numai, la una dintre cele mai consacrate şi eficente terapii în tratarea bolilor ce ţin de întârzierile de dezvoltare – terapia în apă.

Dăruiește ziua ta ~ 2015

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți

24 Donations

Ada Estera Rus

La multi ani! ;)
21 Mar 2015

Adrian Botas

20 Mar 2015

Ramona Ioana

La multi ani Elena !!
20 Mar 2015

Alexandra Antochi

20 Mar 2015

Daniela Florentina Mitru

20 Mar 2015

Alexandra Nechita

20 Mar 2015

Calin Molnar

19 Mar 2015

Calin Molnar

19 Mar 2015

Elena-Adina Diaconu-Nutu

La multi ani!
19 Mar 2015

Cristian Podariu

19 Mar 2015

Adriana Penta

La multi ani scumpo :-*
19 Mar 2015

Claudiu-Narcis Halgas

19 Mar 2015

Teodora Pistol

La Multi Ani!
19 Mar 2015

Cosmin Lungu

18 Mar 2015

Cristina Silion

La mulți ani din toată inima!
18 Mar 2015

Andrea Balazs

18 Mar 2015

Alexandra Cramariuc

17 Mar 2015

Cris Moisescu

17 Mar 2015

Teodor Pop

16 Mar 2015

Bistrian Laurentiu

15 Mar 2015

Ella Filip

Felicitari pentru initiativa!
14 Mar 2015

Narcisa Onesan

13 Mar 2015

ARINA COVASALA

12 Mar 2015

Bogdan Sandulescu

Succes!
12 Mar 2015